NASA a anunțat descoperirea unui nou sistem solar, denumit Trappist-1, aflat la o distanță de 39 de ani-lumină, iar vestea existenței a șapte planetă pe care s-ar putea locui a stârnit numeroase ipoteze și discuții.
NBC News a identificat câteva diferențe privind traiul pe o altă planetă față de cel pe pământ. De exemplu, priveliștea ar fi un adevărat spectacol, pentru că ar fi vizibile celelalte șase planete din vecinătate. Din cauza distanței mici la care orbitează cele șapte planete în jurul stelei-mamă, lumina naturală ar avea o intensitate foarte slabă.
Planetele din sistemul solar Trappist-1 au nevoie de doar câteva zile pentru a finaliza o rotație completă, iar cea mai îndepărtată planetă reușește să termine acest ciclu în aproximativ 20 de zile. Chiar dacă anii sunt scurţi, zilele ar fi foarte lungi – aproape eterne, după cum explică oamenii de ştiinţă din spatele descoperirii, asta pentru că planetele sunt „blocate mareic“, ceea ce înseamnă că o parte a fiecărei planete va fi mereu expusă luminii de la steaua-mamă. La fel cum Luna ne arată mereu aceeaşi faţă, datorită efectului mareic (În timp ce Luna încearcă să se deplaseze în linie dreaptă, Pământul trage de aceasta, făcând-o să se deplaseze spre Terra). Planetele se rotesc, dar atât de lent, încât o faţă a planetei rămâne blocată spre stea, informează Adevărul.
Entuziasmul prezumţiei că cele şapte planete ar putea găzdui viaţă se ofileşte în faţa distanţei de 40 de ani-lumină faţă de Soare. Transportarea oamenilor pe Trappist-1 presupune dezvoltarea unor tehnologii care depăşesc orizontul de aplicare a fizicii şi ingineriei aşa cum le cunoaştem noi.