Acuzații pentru guvernatorul BNR: Mugur Isărescu ar fi colaborat cu Securitatea sub numele de cod ”Manole” (FOTO, VIDEO)

Foto: gandul.info

”Manole". Sub acest nume de cod s-ar fi ascuns, înainte de 1989, actualul guvernator al Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu. Dezvăluirile au fost făcute de cei de la România Liberă, potrivit cărora, actualul guvernator al BNR se afla sub controlul Contraspionajului Extern din Centrala de Informații Externe.

Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, ar fi turnat la Securitate sub numele de cod "Manole", potrivit unor documente prezentate de cotidianul România Liberă. Mugur Isărescu se afla în evidențele UM 0195, adică sub controlul Contraspionajului Extern din Centrala de Informații Externe. Iar misiunile lui Manole ar fi vizat diplomaţi străni, în special britanici sau americani. Nici colegii acestuia de la Institutul de Economie Mondială nu scăpau de notele sale. Printre aceşti se numără şi Eugen Dijmănescu. Raportul oferit despre acesta a fost de bine, cel din urmă fiind numit om cu înalte calităţi moral-politice.

Într-o notă dată în 1986, Manole a vorbit despre un eveniment pretrecut în viaţa sa, iar cu această ocazie şi-a dat adresa de domiciliu. În alt document, datat din anul 1979, aceeaşi adresă fusese atribuită unui angajat al Institutul de Economie Mondială – Isărescu Constantin Mugurel.

Întrebat recent despre activitatea sa dinainte de 89, Isărescu a negat că ar fi făcut poliţie politică.

”Când am devenit prim-ministru, am cerut explicit să se analizeze activitatea institutului. Concluzia acelei analize a fost una clară: că nu e vorba de așa ceva! Orice eventuală altă așa-zisă referință nu poate fi decât un prefabricat, așa cum au fost multe pe această temă din 1989 încoace. Așa că eventualele insinuări, care pot apărea, nu pot fi decât noi episoade din lunga listă de strădanii de a fi acuzat cu orice preț de către aceeași oameni care şi-au făcut un subiect cotidian din persoana mea”, a declarat Isărescu, potrivit bnr.ro.

Isărescu este cel mai longeviv șef al unei bănci centrale din Europa fiind numit la șefia BNR în urmă cu 27 de ani, din 1990. Isărescu a îndeplinit și funcția de prim-ministru al României în perioada decembrie 1999 – decembrie 2000.

Acuzații pentru Guvernatorul BNR: Mugur Isărescu ar fi colaborat cu Securitatea sub numele de cod ”Manole”

#DIRECT_ONE_ovlt0e#