Foști colaboraționiști naziști și membri ai trupelor SS Waffen au mărșăluit în capitala Letoniei de Ziua Legiunii, o sărbătoare neoficială care îi onorează pe cei care au murit luptând de partea Germaniei în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, relatează RT.
Veterani și de sute de suporteri naționaliști s-au reunit la Catedrala St. John din Riga înainte de a mărșălui către Piața Domului și apoi la Monumentul Libertății, unde au comemorat trupele letonecare au luptat împotriva Armatei Roșii în apropiere de Pskov în 1944.
Oficial, guvernul leton se opune manifestării, dar permite în fiecare an desfășurarea ei, în virtutea libertății de exprimare.
Purtătorul de cuvânt al ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zakharova, a condamnat glorificarea crimelor naziste de război și a criticat aspru atât marșul, cât și autoritățile de la Riga.
“Autoritățile letone continuă să permită aceste marșuri an după an, ceea ce este rușinos pentru o țară contemporană membră a Uniunii Europene”, a declarat Zakharova.
“Deosebit de cinic în acest context este dorința oficială a Rigăi de a prezenta legionarii drept victime tragice și apărători ai libertății poporului leton pe timpul războiului.”
“Rusia și-a manifestat dezaprobarea în repetate rânduri cu privire la glorificarea soldaților din legiunile SS letone de voluntari.” a declarat oficialul rus.“Considerăm că orice tentativă de rescriere a finalului celui de-al Doilea Război Mondial și îndoială cu privire la verdictul Tribunalului de la Nuremberg (n.r. – procesul internațional de condamnare a nazismului și liderilor lui) este inacceptabilă.”
Foști colaboraționiști naziști și membri ai trupelor SS Waffen, de Ziua Legiunii
#DIRECT_ONE_lvn5fe#