Dupăun an plin de scandaluri, SRI și-a făcut bilanțul. Spre deosebire de anul trecut, la eveniment nu a fost prezent și Florian Coldea, fostul adjunct, trecut pe linie moartă după dezvăluirile lui Sebastian Ghiță. De altfel, atât președintele Klaus Iohannis, cât și directorul Eduard Hellvig au ignorat total scandalurile care au zguduit instituția.
La conferința de presă de la finalul ședinței de bilanț, Eduard Hellvig a lăudat activitatea SRI și a vorbit despre modernizarea și consolidarea serviciului.
”Bilanțul SRI este o radiografie precisă a unui an greu, bogat în provocări, dar pe care România l-a trecut cu bine. Strategia SRI în 2016 a fost de a ține departe de granițele țării orice amenințare la adresa securității naționale.
Au fost întreprinse măsuri de descurajare a acțiunilor ilicite în domenii ca securitatea cibernetică, contraspionaj, extremism sau crimă organizată.
SRI a avut constanță în informarea beneficiarilor legali și am îmbunătățit vizibil comunicarea cu aceștia.
În 2016 au fost realizate sute de activități de cooperare internaționale. Acest lucru așază SRI într-o poziție importantă la nivel internațioal.
Vă invit să ne uităm serios în jurul României și să facem o comparție cu starea de securitate de la noi. Veți regăsi contraexemple relevante conflicte armate, secesionism, terorism sau crimă organizată, migrație ilegală sau derapaje evidente de la regulile jocului democratic. Absența acestora în România se datorează și oamenilor în numele cărora vorbesc.
În urmă cu doi ani am preluat conducerea unei organizații solide, respectate de parteneri și reformate. Am schimbat generațiile din mers. Mi-am propus ca în mandatul meu să optimizăm resursele acestui serviciu. Acest proces odată început vă garantez este ireversibil. Modernizarea și consolidarea noastră nu se va opri.
Dorința noastră este ca în 2017, SRI să își regăsească locul firesc într-o societate democratică, de furnizor de informații pentru decidenții statului, de avertizor timpuriu asupra riscurilor, de promotor al interselor naționale de securitate”, a spus Hellvig.
Eduard Hellvig, la bilanțul SRI: Vom lucra la un model transparent de control și pentru o relație mai deschisă cu Parlamentul și societatea civilă
#DIRECT_ONE_8if0xp#
Directorul SRI a subliniat și importanța faptului ca Serviciul să acționeze în limitele Constituției și a legilor și a pus accent pe relația instituției cu cetățenii.
”Este important pentru toată societatea ca activitatea SRI să se încadreze în limitele Constituiției și a legilor. Vrem să modernizăm și mai mult parteneriatul cu instituțiile statului. Vom lucra la un model transparent de control și pentru o relație mai deschisă cu Parlamentul și societatea civilă.
Pentru orice serviciu de informații dintr-o societate democratică, modul în care cetățenii se raportează la el este fundamental.
SRI are o misiune clară care mereu trebuie susținută public pentru a nu da naștere la speculații.
Avem multe de făcut pentru că viitorul cuprinde multe amenințări.
Lumea în care trăim se confruntă cu probleme impoartante, iar analiza noastră este că gradul de insecuritate globală nu a atins însă punctul maxim.
Trebuie să fim atenți la pericolele care vin de la terorism, spionaj, trafic ilegal, atacuri cibernetice ori forme de agresiune hibridă și agresiuni informaționale.
Sloganul nostru pentru acest an este ”Parteneriat în serviciul cetățenilor”.
Ofițerii SRI vor ieși mai mult în societate pentru a explica oamenilor și serviciilor cum să își genereze măsuri de protejare a datelor și cum să se pună la adăpost în fața încercărilor de influențare ilicită.
Principalul nostru aliat este și va rămâne cetățeanul, iar un cetățean educat este un aliat puternic.
Celălalt sprijin al nostru este legea.
Noi lucrăm numai pe baza mandatului primit de la decidenți.
În 2017, SRI este chemat să protejze securitatea națională a României pe baza unei legi principale din 1991. Sunt 26 de ani în care realitățile s-au schimbat radical. Este momentul unei ample dezbateri publice pentru un model nou de legislatie, minim intruzivă, cu garanții constituționale pentru cetățeni și cu repere etice.
Legea trebuie să protejeze drepturile și libertățile cetățenilor, dar și să ofere cadrul prin care statul să asigure aceste drepturi și libertăți față abuzuri, pe model occicdental, transparent și corect”, a mai spus Hellvig.