Buteliile lui Borcea, prea grele pentru olandezi: SHV renunță la afacerea GPL preluată de la dinamovist

Buteliile lui Borcea, prea grele pentru olandezi: SHV renunță la afacerea GPL preluată de la dinamovist
Foto: telecine.ro

Gigantul olandez SHV, liderul mondial în domeniul distribuției de GPL (gaz petrolier lichefiat) a luat decizia să se retragă de pe piața din România, unde intraseră în 2008 prin preluarea companiei Crimbo, a cărei rețea de distribuție de butelii fusese dezvoltată sub patronajul lui Cristi Borcea.

Acum nici trei ani, când au cumpărat Crimbo, olandezii de la SHV se declarau deciși să transforme piața de GPL din România și se arătau dispuși să înceapă o politică amplă de dezvoltare și de redefinire a rețelei locale prin intermediul noului brand Primagaz.

„Primagaz nu a venit în România doar pentru a fi unul dintre cei mulţi”, spuneau la acel moment reprezentanţii companiei.

La vremuri noi politici noi pare zsă fie noul moto al celor de la SHV care adoptă la mai puțin de trei ani o poziție diametral opusă.

„Acţionarii şi-au declarat intenţia de a se retrage din România. Rezultatele financiare obţinute, lipsa de perspectivă ne-au determinat să facem acest lucru”, a spus Andrei Nestor, directorul general adjunct al companiei care ocupă şi funcţia de director de marketing şi vânzări, citat de zf.ro.

Mutarea pare determinată în principal de rezultatele slabe ale companiei, care potrivit datelor Ministerului Finanțelor, a înregistrat scăderi ale cifrei de afaceri în fiecare an din 2008, concomitant cu o creștere constantă a pierderilor.

Dacă în 2008, la o cifră de afaceri de 14,7 milioane de euro, Primagaz înregistra pierderi de 0,4 milioane de euro, în 2010 afacerile de 10,8 milioane de euro ale companiei au generat o pierdere de 3,8 milioane de euro.