Al Jazeera anunţă că-şi va menţine independenţa editorială în disputa din Golful Persic

Al Jazeera anunţă că-şi va menţine independenţa editorială în disputa din Golful Persic

Televiziunea qatară a transmis că-şi va păstra independenţa editorială, în pofida crizei diplomatice regionale ce a izolat statul din Golful Persic, potrivit directorului general al reţelei de radiodifuziune, citat de Reuters.

Mostefa Souag, directorul general Al Jazeera, a respins acuzaţiile unor puteri arabe potrivit cărora televiziunea ar promova ideologii militante.

”Toată această discuţie despre Al Jazeera ce interferează în chestiunile altor state nu are niciun sens. Noi doar informăm”, a afirmat Souag.

Al Jazeera este finanţată de stat şi a fost implicată în disputa cu Arabia Saudită, Emiratele Arabelor Unite, Egipt şi Bahrain ce au sistat luni relaţiile diplomatice şi legăturile de transport cu Qatarul, un centru de putere de investiţii şi furnizor de gaze naturale pe pieţele mondiale.

Tags: