Raluca Turcan l-a acuzat pe Liviu Dragnea de CĂMĂTĂRIE politică

Raluca Turcan l-a acuzat pe Liviu Dragnea de CĂMĂTĂRIE politică
Foto. Evz

Faptul că Liviu Dragnea a cerut demisiile în alb ale premierului și miniștrilor este un act de cămătărie politică, a susținut Raluca Turcan, președintele interimar al PNL.

Reacția vine în contextul în care șeful PSD a declarat că toți membrii guvernului, atât premierul cât și miniștrii, și-au depus demisiile în alb în momentul în care și-au primit mandetele. Totuși, a precizat atunci Dragnea, nu se va folosi de aceste demisi în alb și, de altfel, nici nu știe pe unde sunt.

”Totuși, cred că nu trebuie trecut cu vederea un fapt de o gravitate excepțională. Să iei demisia în alb primului ministru al guvernului României și întregului guvern, votați de Parlament, este nu doar o încălcare flagrantă a democrației ci un act de cămătărie politică. În ce altă țară membră a Uniunii Europene șeful de partid ia ostatic un guvern întreg asupra căruia exercită un șantaj permanent? Ar trebui să indice dl. Dragnea în ce țări mai există o asemenea situație. E un model al stângii europene sau dl. Dragnea s-a inspirat din filmul La Piovra? Cui a mai luat astfel de jurăminte de supunere domnul Dragnea? Comisarului european Corina Crețu, euparlamentarilor PSD? Ar trebui să știm toate aceste lucruri. În mod normal, un astfel de comportament ar trebui să ducă la excluderea PSD din Partidul Socialist European”, a scris Raluca Turcan, pe Facebook.

Ultima oră
21:43 - Diana Buzoianu susține că reprezentanții PSD pregătesc concursuri pentru ocuparea unor posturi-cheie în unele instituții: „Nu vom permite un astfel de teatru de prost gust”
20:57 - Ce se întâmplă cu cafeaua în 2026. De la espresso clasic la băuturi din sfeclă și alge, trendurile care schimbă complet piața
20:11 - Caz șocant în București! O femeie a ajuns în moarte cerebrală după un lifting facial. Familia aduce acuzații grave la adresa medicului estetician
19:26 - Victor Negrescu solicită intervenția UE după incidentul cu drona rusească din România: „Protejarea cetățenilor europeni nu poate fi fragmentată”
18:57 - Anders Fogh Rasmussen: Marea Britanie și Franța ar trebui să conducă o nouă „NATO europeană”, fără ajutor din partea SUA
18:19 - Gabriel Oprea, președintele UMPMV, de Ziua Justiției Militare: „Are un rol deosebit în progresul României”
18:01 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 26 aprilie – 2 mai 2026: energie uriașă, schimbări neașteptate și mesaje karmice pentru zodii (VIDEO)
16:20 - Panică la piscina unui centru medical din Eforie Nord. 15 persoane s-ar fi intoxicat cu clor, iar două au ajuns la spital
15:47 - Nicușor Dan, după drona căzută la Galați: „Cetățenii trebuie să fie în siguranță. Condamn ferm comportamentul Rusiei”
15:17 - Dominic Fritz, după drona căzută la Galați: „Cei care nu pot rosti cuvântul ‘Rusia’ și ‘agresor’ în aceeași propoziție nu sunt patrioți”