Sudul Italiei se confruntă cu una din cele mai grave secete întâlnite în ultimii 60 ani. Lipsa ploilor, cu aproape 80% sub normal acestei perioade ar putea duce la raționalizarea apei pentru locuitorii din Roma, potrivit Ziare.com.
Doar 26 de zile de ploaie au fost înregistrate în primele șase luni ale acestui an, fapt ce ar putea avea ca rezultat oprirea apei din fântânile aflate în capitala Italiei.
Guvernatorul regiunii Lazio, care include și capitala italiană, a dat ordin ca apa din Lacul Bracciano să nu mai fie folosită, lacul fiind o parte de unde Roma este aprovizionată cu apă. Motivul emiterii ordinului ar fi că scăderea drastică a nivelului apei reprezintă un pericol pentru fauna lacului.
Astfel, locuitorilor Romei li s-ar putea raționaliza apa chiar din această săptămână.
Potrivit presei din Italia, întreruperile de apă ar putea dura chiar opt ore zilnic.