Osemintele Mareșalului Averescu, DE NEGĂSIT! 100 de ani de la comemorarea luptelor eroice de pe dealurile Mărăștiului, LÂNGĂ UN SICRIU GOL

Nu mai este un secret faptul că osemintele Mareșalului Averescu, eroul care a oprit înaintarea germană la Mărăști, în Primul Război Mondial, sunt de negăsit de 38 de ani.

Astfel, la 100 de ani de la comemorarea luptelor eroice de pe dealurile Mărăștiului, care au avut loc în 1917, Consiliul Județean Vrancea împreună cu Ministerul Apărării Naționale afișează un festivism demn de alte epoci, prin manifestările însumate sub titulatura ”Vrancea Eroică”, lângă un sicriu gol, scrie România Liberă.

În august 1979, de la Mausoleul Mărăști, condus pe atunci de Tănăsache Tecuceanu, osemintele mareșalului au fost furate de către politrucii puterii comuniste.

Tănăsache a declarat pentru RL că “cei de la partid” au spus că Averescu nu era pe placul clasei muncitoare și că ordinal venise direct de la Nicolae Ceaușescu.

În urmă cu 10 ani, fostul director al Direcției de Cultură și Culte a județului Vrancea, Paraschiv Usturoi, a sesizat Parchetul General cu privire la dispariția osemintelor marelui erou. Dosarul a fost clasat de către Parchetul Vrancea. Usturoi a cerut ulterior demararea unei anchete la nivel național. De atunci s-a lăsat o tăcere totală asupra dispariției osemintelor Mareșalului Alexandru Averescu din incinta sarcofagului din mausoleu. Nici o autoritate a statului român nu a vrut să mai răspundă demersurilor.

Festivalul, care a început pe 19 iulie și se va încheia pe 6 august, care cuprinde manifestări ceremoniale, vernisaje și expoziții de fotografie, manifestări câmpenești și comemorative ale centenarului Primului Război Mondial, a golit bugetul de stat cu 19,3 milioane lei (4,2 milioane de euro).