Partenerul de fileu al Simonei Halep, locul 59 în tenisul mondial paralimpic, scos din teren de Ministerul Muncii (FOTO)

Partenerul de fileu al Simonei Halep, locul 59 în tenisul mondial paralimpic, scos din teren de Ministerul Muncii (FOTO)

Aproximativ 200 de persoane au protestat marți în fața Ministerului Muncii împotriva OUG 60/2017 care modifică Legea privind protecția persoanelor cu handicap. Printre ei, locul 59 în tenisul mondial paralimpic: Crăciun Alexandru Flavian. ”Prin ordonanță mi se taie dreptul la muncă și nu îmi mai pot finanța viața sportivă”, a spus Alexandru conform Libertatea.

”Protestul este realizat în numele a 2000 de persoane cu dizabilități angajate în Unități Protejate Autorizate (UPA), care se văd în situația iminentă de șomaj, de la 1 septembrie 2017, urmare a adoptării OUG 60/2017”, spune comunicatul organizatorilor manifestației.

Legea precizează că autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puțin 50 de angajați, au obligația să angajeze persoane cu handicap într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați. Dacă această obligaţie nu este îndeplinită, unitățile mai sus menționate pot opta pentru îndeplinirea uneia dintre următoarele două obligaţii: să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând50%din salariul de bază minim brut pe ţară înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap; să achiziţioneze produse sau servicii realizate prin propria activitate a persoanelor cu handicap angajate în unităţile protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat.

Alexandru Crăciun este de părere că la baza inițiativei ministeriale stă faptul că legea actuală a născut multe unități protejate care au vândut bunuri și servicii fictiv.

”Guvernanții, în loc să le controleze acele societăți care au nereguli, desființează acest tip de ajutorși consideră că au rezolvat problema. Eu sunt în cărucior de 10 ani și lucrez de 4 ani. Am salariul minim pe economie și cu acești bani îmi permit să fac sport, am o libertate personală mai mare. Acum, foamea de bani a guvernului ne taie dreptul la muncă și îmi voi pierde această libertate”, a explicat Alexandru Flavian Crăciun.