România și Bulgaria ar putea adera la spațiul Schengen până la sfârșitul lui 2011

„Bulgaria și România vor fi parte a spaţiului Schengen foarte curând, aceata este tendinţa generală şi foarte clară”, a spus secretarul de stat din Ministerul german de Externe, Werner Hoyer, citat de sofiaecho.com.

„Cele două ţări au depus eforturi pentru a îndeplini cerinţele spaţiului Schengen şi au ambiţia de a îndeplini toate criteriile până la sfârşitul preşedinţiei ungare a Uniunii Europene, în iunie 2011, dar încă nu este sigur că ecest lucru se va întâmpla până atunci”, a adăugat oficialul.

Hoyer a spus că Bulgaria ar trebuie să se concentreze pe controlul asupra graniţei cu Turcia, în timp ce România ar trebui să se ocupe de eliminarea corupţiei.

„Mă aştept ca raportul Comisiei Europene să fie publicat în iunie şi, potrivit proiectului acestui raport, el va fi pozitiv. Prin urmare sper că, până la sfârşitul anului 2011, va exista un rezultat, indiferent dacă aderarea va avea loc imediat sau în etape”, a declarat oficialul german.

Atât Comisia Europeană, cât şi Berlinul au remarcat faptul că România şi Bulgaria au depus eforturi considerabile pentru a adera la spaţiul Schengen, a spus Hoyer.

Ultima oră
19:48 - Sondaj CURS: Călin Georgescu e în topul încrederii, AUR ar lua cele mai multe voturi la parlamentare / Ce încredere au românii în instituțiile statului și cum văd anticipatele
19:19 - Primarul din Tulcea se plânge că alertele de drone alungă turiștii din Delta Dunării / Ce s-a schimbat în bine
18:49 - Eurovision 2026 | Teleradio Moldova, reacție în scandal: „Juriul care a acordat punctajul nu reprezintă poziţia instituţiei” / Cum răspunde o jurată acuzației de „românofobie”
18:18 - Alexandra Căpitănescu, discurs la întoarcerea acasă: „Sper ca România să își susțină și mai mult artiștii, să înțeleagă că nu toți sunt la fel și că fiecare om e diferit. Să dăm voie artiștilor să experimenteze, să fie ei!” (VIDEO, GALERIE FOTO)
17:40 - Irineu Dărău: E mai multă liniște în Guvern după plecarea PSD-iștilor. Aveau un discurs dublu / Cred că USR și PNL trebuie să aibă o strategie coordonată
17:09 - O fată de 15 ani a murit după ce a căzut de pe terasa unui bloc din București. Cum s-a produs tragedia
16:36 - Concluzia lui Mihai Trăistariu, după performanța Alexandrei Căpitănescu la Eurovision: „Dacă ai o voce foarte bună, treci de votul politic și de alte ciudățenii” (VIDEO)
16:14 - Ministrul Darău (USR): Am găsit situaţii foarte grele și multă nepăsare la companiile de stat / Noii manageri vor avea indicatori de performanță foarte ambițioși
15:52 - Votul de la Eurovision 2026, explicat de o jurată din Republica Moldova. De ce au fost diferențe enorme față de public
15:46 - De la prima consultație la tratamentul final: cum arată pas cu pas relația dintre pacient și dentist la Dental Chic Cluj-Napoca