Starea de alertă în Orăștie: Autoritățile au decis evacuarea blocurilor de lângă fabrica de vopseluri cuprinsă de un incendiu devastator (VIDEO)

Starea de alertă în Orăștie: Autoritățile au decis evacuarea blocurilor de lângă fabrica de vopseluri cuprinsă de un incendiu devastator (VIDEO)

Autoritățile locale din Oraștie au decis să evacueze de urgență locuitorii din cele cinci din preajma fabricii de vopseluri cuprinse marți de un incendiu devastator, urmat de o explozie.

Aceștia vor fi preluați de acasă și vor fi direcționați spre Sala Sporturilor din oraș unde vor avea adăpost până autoritățile vor considera că zona este sigura pentru a fi locuită.

Această măsură a fost luată ca urmare a fumului gros ce vine dinspre fabrica de vopseluri, fum ce este periculos pentru populație ca urmare a arderii substanțelor chimice utilizate în fabrică pentru vopseluri.

"Autorităţile locale au decis evacuarea din zona periferică a municipiului Orăştie a copiilor şi femeilor. Oamenii vor fi transportaţi cu trei autocare la sala sporturilor din localitate", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.

În cele cinci blocuri pentru care s-a decis evacuarea locuiesc aproximativ 300 de persoane, dar multe dintre acestea plecase deja din locuințe pentru a se feri de fumul gros care le inunda locuințele.

De asemenea, pentru restul populație din oraș, autoritățile au emis alertă și i-a avertizat să nu părăsească locuințele și să stea cu geamurile închise pentru a evita inhalarea fumului periculos.

Un incendiu puternic urmat de o explozie a avut loc la fabrica de vopseluri din Oraștie, marți după-amiază. Cinci persoane, dintre care una foarte grav, au fost rănite în urma evenimentului.

Incendiu devastator la o fabrică din Orăștie

#DIRECT_ONE_xzmnun#