Externe
Cel puțin trei persoane, printre care un polițist, au fost ucise și alte cinci au fost rănite într-un atentat comis miercuri de un atacator-sinucigaș lângă un stadion de cricket din Kabul, a anunțat poliția afgană, informează AFP, citat de Agerpres.
Atacatorul se îndrepta spre stadion atunci când a fost oprit de poliție, la primul dintre cele trei puncte de control care duc spre stadion, iar acesta și-a activat încărcătura explozivă.