Stadionul proiectat greșit la Craiova a devenit și mai scump: Cu cât a fost suplimentat bugetul pentru "bijuteria" Olguței Vasilescu

Stadionul proiectat greșit la Craiova a devenit și mai scump: Cu cât a fost suplimentat bugetul pentru "bijuteria" Olguței Vasilescu
Foto: csuc.ro

Compania Națională de Investiții a atribuit în urmă cu trei săptămâni un contract de 6 milioane de euro pentru lucrări suplimentare firmele care au câștigat în 2015 licitația pentru construirea unui stadion în Craiova, anunță Gazeta de Sud.

Este vorba despre stadionul anunțat cu mare pompă de Lia Olguța Vasilescu pe vremea când ocupa fotoliu de primar la Craiova și despre aceeași arenă în jurul căruia a apărut un mare scandal în urmă cu câteva luni după ce constructorii au făcut greșeli de proiectare care au dus la amânarea inaugurării acesteia.

Motivul invocat pentru scumpirea lucrărilor la construcția stadionului este "extrema urgență survenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute". Aceste 6 milioane de euro vor fi oferite firmelor CON-A și ACI Cluj fără publicarea unui anunț de participare.

Culmea este că "urgența" invocată nu există, deoarece lucrările suplimentare au fost deja efectuate acum mai bine de un an. Și mai ciudat este faptul că firmele aveau deja prevăzute fonduri de 5% din valoarea contractului pentru "Cheltuieli diverse și neprevăzute".

Până acum, costurile stadionului au ajuns la 51,3 milioane de euro.