Un raport al Human Rights Watch publicat joi critică modul în care poliția franceză operează pentru identificarea unor centățeni de altă orgine decât franceză, informează Huffington Post.
Raportul menționează că poliția efectuează cercetări inclusiv asupra minorilor sub 13 ani și că cetățenii aparținând minorităților sunt opriți pe stradă, interogați excesiv și supuși controalelor corporale, fiind adesea abuzați verbal sau fizic.
„Dovezile statistice şi declaraţiile arată că tinerii de culoare şi arabi care locuiesc în cartiere defavorizate sunt în special şi frecvent ţinta acestor controale, ceea ce sugerează că poliţia recurge la profiluri etnice”, afirmă documentul citat.
Informațiile Human Rights Watch se bazează pe interviuri realizate în regiunile Paris, Lille (nord) şi Lyon (centru-est) cu 67 de francezi, între care 31 de minori, în principal bărbaţi de origine nord-africană, africană sau provenind din Antile.
Majoritatea celor intervievați de Human Rights Watch consideră că etnia lor, precum și modul mai sărăcăcios de a se îmbrăca au contribuit la acest tratament