Deși România suferă extrem de tare la capitalul autostrăzi, angajații Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) sunt remunerați foarte bine. Ba mai mult, mulțumiți de munca pe care o prestează în slujba cetățeanului, aceștia și-au mărit salariile și și-au acordat sporuri aberante și zile libere din belșug.
Salariul mediu lunar a ajuns în această companie la 4.889 lei brut, ceea ce înseamnă o creştere cu aproape 38% comparativ cu anul 2016, scrie Jurnalul.
La capitolul zile libere și bonusuri, responsabilii de drumuri au decretat în data de 5 august a fiecărui an Ziua Drumarului, zi liberă pentru angajaţii CNAIR, dar plătită şi, în plus, recompensată cu o primă de 150 de lei.
Peste 72 milioane leis-au acordat în 2017 pentru sporuri în CNAIR.
De menționat că fiecare salariat al CNAIR beneficiază de o zi liberă plătită de ziua de naştere.
De asemenea, pentru condiţii grele de muncă şi periculoase, angajaţii şi-au negociat un spor salarial de 21%, pentru lucru în ture ei sunt răsplătiți cu un spor de 10% din salariu de bază, iar statul acasă obligat se răsplăteşte cu un spor de 20% sau 15%, pentru orele de consemn.
Salariaţii care au o vechime de minim 15 ani primesc un spor de activitate neîntreruptă de 10%.
Tot ca o mulţumire pentru fidelitatea dovedită, angajaţii care se pensionează pot primi o primă de despărţire de până la 10 salarii de bază pentru o vechime în companie de 30 de ani.
La acestea se adaugă indemnizațiile speciale de concediu și primele de sărbători.
Ei cu salariile, românii tot fără autostrăzi.