Două actrițe celebre au fost victime ale abuzului sexual la 16 și 9 ani! Acum au dezvăluit totul (FOTO)

Foto: Maramedia

Două actrițe celebre la nivel internațional au fost în trecut victime ale abuzului sexual, fără să dezvăluie nimic până în prezent din motiv că li s-a impus să tacă sau pentru că s-au simțit jenate, potrivit stirileprotv.ro.

Mișcarea lansată în oline "Me too" , la care participă milioane de femei, le-a determinat pe faimoasele actrițe să dezvăluiedespre hărțuirile sexuale din copilărie. Reese Witherspoon a declarat că a fost hărţuită sexual de un regizor la vârsta de 16 ani, dar agenţii şi producătorii de film i-au spus să tacă.

Actriţa America Ferrara, a mărturisit și ea că a fost abuzată sexual pe când avea 9 ani. "Nu am spus nimănui şi am trăit cu ruşinea şi vina gândindu-mă că eu, un copil de 9 ani, am fost responsabil de acţiunile unui om matur".

Doamnelor, haideţi să nu mai tăcem, aşa încât următoarea generaţie de fete să nu mai fie nevoită să trăiască cu această mizerie", a fost îndemnul actriţei.