Pedeapsă divină: Un tânăr a fost lovit de o ambulanţă după ce a furat cutia milei

Pedeapsă divină primită de un tânăr din Cluj. Un bărbat de 20 de ani a fost lovit de o ambulanţă chiar după ce a furat cutia milei dintr-o biserică.

Speriat de o femeie de serviciu care l-a văzut, acesta a alergat în stradă unde a dat maşina peste el.

Tânărul de 20 de ani a intrat în biserică cu gândul de a fura cutia milei. Planul său mergea aproape perfect, până să fie surprins de o femeie de serviciu care lucra acolo. Speriat, acesta a luat cutia în braţe şi a luat-o la fugă, cu femeia pe urmele sale. La ieşirea din biserică, tânărul a vrut să traverseze strada pentru a scăpa însă, cu toată agitaţia, a uitat să se asigure. Acesta a sărit chiar în faţa unei ambulanţe care trecea prin faţa lăcaşului de cult.

Potrivit medicilor, bărbatul a suferit doar o contuzie minoră, dar a fost transportat la spital pentru investigaţii.

Între timp, poliţiştii au deschis o anchetă privind producerea accidentului şi susţin că o altă anchetă va fi deschisă pentru a cerceta furtul din biserică.