Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a avut doar cuvinte de laudă la adresa Turciei pentru felul în care reușește să gestioneze problema refugiaților. Pe de altă parte, a declarat că este foarte îngrijorată din cauza încălcării statului de drept. Merkel a mai spus că va susține o reducere a fondurilor UE acordate Ankarei.
''În termenii valorilor noastre democratice, evoluțiile din Turcia au fost deosebit de negative. Nu numai că sunt arestați germani, dar întregul stat de drept din Turcia se îndreaptă într-o direcție greșită. Suntem îngrijorați în legătură cu aceasta. Și eu voi susține o reducere a fondurilor de preaderare'', a declarat Merkel, potrivit Agerpres.
''Și voi spune de asemenea în mod clar că Turcia face o treabă bună în ce privește refugiații și că avem obligații în baza acordului UE-Turcia. Noi am promis trei miliarde de euro pentru următorii ani, în plus față de alte trei miliarde pe care le-am acordat deja. Trebuie să ne respectăm promisiunea'', a mai spus Merkel.