România se învârte în cerc. După mai bine de un secol, țara noastră se află la același nivel de dezvoltare relativă față de statele din vest.
Cu urcușuri și coborâșuri, indicii economici arată că România anului 2017 este la același nivel, față de țările UE, ca în anul 1913, explică Valentin Lazea, economist şef la Banca Naţională a României.
"Contextul ultimilor 100 de ani este următorul: în 1913 România mică, deci fără Transilvania şi Basarabia şi provinciile ulterior alipite, România mică deci avea un PIB pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare echivalent cu 67% din media europeană de atunci, conform profesorului Murgescu, care are a publicat extensiv pe această temă. În 1938 am pierdut o bună parte din această poziţie. România mai avea 51% din media europeană, iar în anii comunismului, deşi s-au încercat paşi prin industrializarea forţată, prin încercarea de modernizare a economiei, a scăzut la 32%, tocmai pentru că economia comunistă are nişte racile inerente, fundamentale, legate de nepromovarea inovaţiei şi nepermiterea spiritului antreprenorial. În 2000, după primii 10 ani de tranziţie, scăzusem la 26% din media Uniunii Europene. Astăzi, mai precis la sfârşitul anului trecut, în 2016, PIB-ul pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare a ajuns din nou la 59% din media Uniunii Europene. Deci putem spune că după un secol România a revenit la acelaşi nivel de dezvoltare relativă faţă de celelalte ţări", a spus Valentin Lazea, la "Foreign Investors Summit" , potrivit Agerpres.
În ultimii 25 de ani s-au făcut progrese remarcabile, adaugă economistul BNR, care atrage totodată atenția că realizările dobândite în urma reformelor din 1997 – 2006 şi 2010 -2014 sunt în pericol din cauza politicilor prociclice, în primul rând fiscale dar şi salariale.