Spre o nouă NAȚIONALIZARE? Statul vrea să devină acţionar inclusiv la firmele private

Spre o nouă NAȚIONALIZARE? Statul vrea să devină acţionar inclusiv la firmele private

Măsurile luate de Guvernul PSD din ultima vreme prin care se urmărește o etatizare accentuată încep să se asemene cu o veritabilă naționalizare. Se urmărește controlul cât mai deplin al economiei?

Statul dorește să i se acorde permisunea de a cumpăra acţiuni atât la companii aflate în subordinea sau coordonarea sa, cât şi de la firme private, pentru a-şi întări poziţia de acţionar. Practic, o societate cu datorii la stat îşi poate majora capitalul prin emiterea unor noi acţiuni, pe care statul le preia fără să dea vreun ban, devenind astfel acţionar, uneori chiar acţionar majoritar.

Acest lucru nu reprezintă o măsură de naţionalizare, cum pare la prima vedere, ci mai degrabă un ajutor de stat mascat, consideră specialiştii.

Ministerul Economiei a alcătuit un proiect de Legecare privește administrarea şi valorificarea participaţiilor statului prin care reglementează posibilitatea ca statul să poată cumpăra acţiuni de la firme de stat sau private, pentru a-şi întări poziţia de acţionar. „Statul, prin intermediul instituţiilor publice implicate, poate cumpăra acţiuni, inclusiv prin mecanisme ale pieţelor de capital, la operatorii economici de stat sau privaţi”, se arată înproiectul de act normativ, potrivit Adevărul.

Legislaţia în vigoare nu permite statului român să cumpere astfel de acțiuni.

Specialiştii CITR Group au clarificat faptul că achiziția de acțiuni de către stat la o societate “nu reprezintă în principiu o măsură de naţionalizare, fiindcă operaţiunea nu ar trebui să vizeze acapararea unor acţiuni deţinute de terţi şi exproprierea lor către Stat”.

„Provocarea fundamentală a Statului este că multe societăţi comerciale, la care acesta este acţionar, au datorii mari către instituţiile sale. Ca să rezolve provocarea, Statul le şterge prin conversia datoriilor în acţiuni la acea societate. Concret, societatea îşi face o majorare de capital social, aşadar emite acţiuni noi în plus contra unui preţ. Statul cumpără aceste acţiuni, dar nu plăteşte nici un preţ, ci compensează cu datoriile pe care societatea le are faţă de stat. Practic, este o ştergere de datorii mascată: avantaj competiţional în piaţa liberă, ce este calificat ca fiind ajutor de stat. Însă acest procedeu e interzis de art.107 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene”, au explicat specialiştii CITR Group.