Documente explozive au intrat în posesia jurnaliștilor de la cotidianul BunăZiua Iași care sugerează că familia regală a României este formată din impostori și chiar persoane care au colaborat cu fosta Securitate, înainte de 1989!
Astfel, veriga slabă a Casei Regale ar fi chiar Principele Radu Duda, membru non – dinastic care, în perioada cât a fost actor la Teatrul Național "Vasile Alecsandri" din Iași, a colaborat de bunăvoie cu fosta Securitate, având ca sarcină să întocmească note informative către structura de opresiune.
BZI prezintă în premieră o copie după un tabel de angajament (datat 09 septembrie 1986), "Strict Secret", descoperit la Revoluție, în biroul Mariei Ghitulica, ultimul prim-secretar al PCR de la Iasi.
Documentul conține numele a zeci de persoane care au colaborat cu vechiul regim, sub titlul eufemistic "Persoane de sprijin". Printre ultimele pozitii apare și numele Radu Duda.
Până la momentul publicării acestei știri, Casa Regală încă nu a formulat un punct de vedere oficial cu privire la dezvăluirile jurnaliștilor din Iași.
Nucleul monarhic român este înconjurat în ultima vreme de un stânjenitor scandal la nivel national, dar și international pornit de la starea precară de sănătate a Regelui Mihai și secretomania instalată în jurul lui.
Conform liniei de succesiune, mostenitoarea Casei Regale este principesa Margareta, fiica Regelui Mihai și soție a Principelui Radu Duda. Dacă se confirmă că acesta a colaborat cu Securitatea, legitimitatea preluării coroanei de către Margareta ar putea fi pusă în discuție.
![]()
![]()