Filmările la ultimul sezon din ”House of Cards” reluate la începutul lui 2018, dar fără Kevin Spacey

Filmările la ultimul sezon din ''House of Cards'' reluate la începutul lui 2018, dar fără Kevin Spacey

Producția celui de al șaselea sezon al serialului "House of Cards" va fi reluată la începutul lui 2018, a declarat luni pentru AFP o sursă apropiată dosarului, fără actorul Kevin Spacey, acuzat de agresiuni sexuale.

Ultimul sezon nu va avea decât opt episoade, față de 13 în cazul celorlalte cinci sezoane.

De la sfârșitul lui octombrie Kevin Spacey, în vârstă de 58 de ani, a fost acuzat că a hărțuit și agresat doi actori minori, dar și de hărțuire pe platourile "House of Cards".

Autorii trebuie să-și imagineze acum cum va continua serialul fără Spacey care a fost, cel puțin la începutul serialului, personajul principal Frank Underwood, devenit apoi președinte al SUA.

Sfârșitul celui de al cincilea sezon le-a oferit totuși o trambulină interesantă, în condițiile în care soția sa, Claire Underwood, a devenit înlocuitoarea sa la Casa Albă.