Corina Crețu, JIGNITĂ ca pe maidan, la ASE! „NU mi s-a întâmplat ÎN NICIUN STAT”. Ce s-a întâmplat, de fapt, acolo. Reacția ASE

”Nu mi s-a întâmplat nicăieri așa ceva și nu am auzit un asemenea limbaj”, a declarat Corina Crețu, la ASE marți, unde a purtat un dialog cu cetățenii, după ce un tânăr a jignit-o pe aceasta, apoiîntreaga sală a plecat urlând.

”60% dintre investițiile publice din România sunt pe fonduri europene și, în loc să fie o ocazie în care comisarul european să se simtă ca acasă, se întâmplă ceva incredibil la ASE. Sunt persoane care nu mai au pic de discernământ, care se gândesc să strige lucruri incalificabile, vulgare, în condițiile în care Corina Crețu a venit să facă un lucru extraordinar de bun pentru România. De ce jignești tu comisarul care este chiar din partea țării tale când vine cu 280 de milioane de euro? Un fel de rezistent a rostit cuvinte pe care comisarul european le consideră incalificabile” a spus Mihai Gâdea la Antena 3, care a precizat că ”am urmărit imaginile de la ASE cu stupefacție”, după cum relatează dcnews.

”Am avut o întâlnire cu studenții de la Academia de Studii Economice. Întâmplător, este și facultatea pe care am absolvit-o și mi-a făcut mare plăcere. Am fost foarte surprinsă să văd această intervenție din partea unui domn foarte recalcitrant, care-mi reproșa că nu facem nimic pentru românii din străinătate. I-am explicat că nu este domeniul meu. Ne întreba de ce trebuie să fim membri UE, pentru câteva milioane de euro primite. Bineînțeles, datele pe care le avea nu erau exacte, pentru că România a primit în jur de 40 de miliarde fondurile de preaderare și a contribuit 12 miliarde. Nu acesta este subiectul. Scopul a fost de a informa cetățenii. Am inaugurat acest format pentru a ne apropia de oameni, de a explica.Mie nu mi s-a întâmplat în niciun stat membru și sunt de trei ani comisar european, am avut peste o sută de dialoguri cu cetățenii. Ideea e că acest domn s-a ridicat, a jignit întreaga sală, întrebată de ce vorbește atât de civilizat cu mine. Satisfacția mea este că au fost oameni civilizați în sală, dar cred că nivelul atât de jos în care a ajuns civilizația românească este foarte grav pentru ceea ce ne propunem să facem. Noi, ca națiune, nu putem înainta cu un asemenea dialog. Nu e nici campanie electorală. Este evident că e o încercare de a acoperi lucrurile bune”, a intervenit comisarul european pentru Politici Regionale, Corina Crețu, la Antena 3.

În urma incidentul în care a fost implicat comisarul european Corina Crețu, Academia de Studii Economice a făcut mai multe precizări pentru presă:

"În legătură cu incidentul din timpul Dialogului cu cetățenii al doamnei Corina Crețu, Comisar european pentru politică regională, desfășurat la ASE marți, 19 decembrie a.c., facem următoarele
precizări:

-organizatorul evenimentului a fost Reprezentanța Comisiei Europene în România;

-participanții din sală au fost invitații organizatorului;

-ASE a acceptat solicitarea Reprezentanței Comisiei Europene în România ca dialogul sa aibă loc în Aula Magna și a invitat studenții interesați să participe la eveniment;

-participantul care a perturbat dialogul într-un mod care nu are nimic în comun cu spațiul academic, nu este membru al comunității universitare a Academiei de Studii Economice din
București.

ASE încurajează și susține dreptul de a fi informat, libertatea exprimării ideilor, schimburile constructive de opinii și dialogul deschis și civilizat.