J-20, mult elogiatul și mult așteptatul avion de vânătoare stealth al Chinei, a fost prezentat de curând şi a intrat în serviciul armatei, fiind creat pentru a contracara capacităţile lui F-22 Raptor, omologul său american.
J-20, dispune de o formă specială, fiind construit din materiale avansate tehnologice pentru a minimiza semnalul radar, făcându-l greu de depistat prin modalităţile convenţionale, scrieLive Science.
Deşi este operaţional, încă nu egalează abilităţile lui F-22, conform relatărilor de laSouth China Morning Post, o publicaţie media importantă din Hong Kong. Două surse militare au menţionat pentru aceasta că avioanele J-20 din serviciu nu sunt echipate cu motoarele W-15 cu care au fost proiectate să zboare.
Conform relatării, motorul W-15 a explodat în 2015 în timpul unui test la sol. În schimb, avioanele operaţionale sunt echipate cu WS-10B, motoare mai slabe de la generaţia trecută de avioane de vânătoare chineze, J-10 şi J-11. Chiar şi cu îmbunătăţirile aduse pentru J-20, nu sunt suficient de puternice pentru „supercroazieră”, precum avioanele americane F-22. „Supercroaziera” este abilitatea unui avion de a accelera la viteze supersonice fără să introducă combustibil suplimentar în motoare – ceea ce ar lăsa urme şi l-ar face mai uşor detectabil.
Doar două ţări din lume, Statele Unite şi Rusia, au avioane de generaţia a cincea. SUA are F-22 Raptor şi F-35, care încă este într-o fază de proiect. Rusia are Suhoi T-50 Pak-FA (SU-57), care de asemenea are tehnologiestealth. De asemenea, India şi Japonia au în dezvoltare avioane de vânătoare de generaţia a cincea.