Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a reluat luni, într-o discuţie cu uşile închise, posibilitatea renunţării la Pilonul II – pensii private obligatorii -, susţinând că înfiinţarea acestuia nu a fost o decizie bună, pentru că privaţii nu vor mări pensiile, pe când statul o va face. Ministrul a amintit că PSD le-a crescut pensiile, pe când Băsescu le-a tăiat.
„În 2008 s-a dat posibilitatea celor mai tineri să opteze pentru Pilonul I sau II. Eu vă spun punctul meu de vedere: nu este foarte bine ce s-a întâmplat! Eu am optat doar pentru pilonul I de pensii şi cred că e cel mai bun lucru. Întotdeauna Statul va veni să completeze pensiile pe când în momentul în care discuţi cu nişte privaţi, situaţia se pune altfel!”, a declarat ministrul Muncii, potrivit hotnews.ro.
Olguţa Vasilescu a participat luni la sediul Institutului Naţional de Statistică (INS), la o reuniune cu persoanele vârstnice.