Google comemorează miercuri 155 de ani de la nașterea celebrului fizician german Heinrich Rudolf Hertz, renumit pentru descoperirea undelor electromagnetice.
Noul logo al Google prezintă unde electromagnetice colorate care rulează pe ecran, de la dreapta la stânga.
Născut pe 22 februarie 1857, la Hamburg, Hertz a învățat de mic tâmplăria și a lucrat ca strungar. La vârstă de 20 de ani a început studiile la Universitatea din Berlin, unde a început să învețe matematica și fizica.
Heinrich Rudolf Hertz a fost primul cercetător care a demonstrat existența undelor electromagnetice, folosindu-se de instrumente pentru a transmite și primi impulsuri radio. Acesta a dovedit că ele sunt identice și se deplasează cu viteza undelor luminii.
Fizicianul german a murit la vârstă de 36 de ani, dar a lăsat în urma sa cercetări importante, care au condus la descoperiri majore din domeniul electronic.