Agenția de evaluare financiară Fitch a retrogradat, miercuri, rating-ul pentru credite pe termen lung al Greciei de la „CCC”, semnificând risc substanțial, la „C”, nivel ce semnifică un risc excepțional și perspectiva de faliment, potrivit Adevărul.
Calificatul la creditele pe termen scurt rămâne „C”, acesta fiind echivalent cu intrarea în incapacitate de plată. Agenția de rating a operat această reevaluare după anunțul Greciei de preschimbare a obligațiunilor suverane.
Autorităţile elene şi creditorii privaţi au ajuns la un acord pentru reducerea îndatorării Greciei, prin asumarea de către deţinătorii privaţi de obligaţiuni a unei pierderi de 53,5% din valoarea nominală a titlurilor deţinute.
Miniștrii de finanțe din zona euro au aprobat, marți, ajutarea Greciei cu 130 de miliarde de euro, pentru a se evita falimentul Atenei, lucru ce ar trage toată zona euro în jos.