Fostul șef al Serviciului Român de Informații George Maior, în prezent ambasador în SUA, ar putea afi audiat în comisia parlamentară de control al SRI prin videoconferință. Anunțul a fost miercuri de președintele comisiei, Claudiu Manda
„Am primit răspuns de la MAE în care spun că sunt de acord sau că ne vor sprijini în ceea ce priveşte posiblitatea ca domnul Maior să vină la comisia noastră. Am hotărât să trimitem că în următoarele două săptămâni ar fi oportună o astfel de întâlnire cu domnul Maior sau rămâne să identificăm dacă sunt poate şi alte posibilităţi de a avea o astfel de întâlnire sau de audiere a domnului Maior, poate prin alte mijloace, domnul Maior fără să fie nevoie să se deplaseze în România”, a anunțat Claudiu Manda, potrivit Știripesurse.ro.
Referitor la o posibilă sursă pentru decontarea cheltuielilor necesare deplasării la București a lui George Maior, Manda a declarat că nu știe dacă la nivelul MAE există așa ceva.
Totodată, Claudiu Manda a declarat că fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, ar putea fi audiat în comisie încă o dată sau de două ori.