Brăila: O bătrână a fost spulberată de o mașină. Cum s-a produs accidentul..

Brăila: O bătrână a fost spulberată de o mașină. Cum s-a produs accidentul..

Un bărbat, în vârstă de 57 de ani, din oraşul Ianca, județul Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2B, din direcţia Brăila către Buzău, a lovit o femeie, în vârstă de 82 de ani, din aceeaşi localitate, care se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure.

Acesta s-a trezit cu pietonul în faţa maşinii şi nu a mai putut face nimic pentru a evita impactul.

”În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a femeii, aceasta fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

În acest caz, autoritățile au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, scrie adevărul.ro.

Tags: