Tudorel Toader, replică pentru procurorii DNA: Preocuparea lor nu o consider întemeiată. Autoritatea și-au știrbit-o singuri

Tudorel Toader, replică pentru procurorii DNA: Preocuparea lor nu o consider întemeiată. Autoritatea și-au știrbit-o singuri

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a venit cu o replică tăioasă după ce mai mulţi procurori DNA şi-au exprimat îngrijorarea într-un comunicat privind afectarea independenţei magistraţilor ca urmare a deciziei CCR de revocare a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Toader le transmite că statutul de magistrat nu îl poate lua atâta timp cât e stipulat în Constituţia, dar autoritatea şi-au ştirbit-o singuri prin acţiunile lor.

”N-avem considerentele deciziei și nu știm care sunt considerentele ce susțin dispozitivele. Ceea ce se pune în executare va fi dispozitivul, acela că președintele trebuie să emită decretul de revocare a procurorului șef al DNA. Preocuparea lor nu o consider întemeiată. Statuul de magistrat nu îl poate schimba nimeni, câtă vreme Constituția prevede independența lor. Decizia nu diminuează funcționalitatea procurorilor, pentru că așa scrie în Constituție. Nu e o regândire, ci o clarificare a principiului constituțional care spune că procurorii își desfășoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiției. Autoritatea și-au știrbit-o singuri. Când cei de la Brașov au cerut să se suspende deciziile CCR, să aplicăm deciziile GRECO, când nu se poate. Când au cerut astfel de lucruri și-au știrbit autoritatea profesională. Și-au știribit autoritatea cu fiecare achitare”, a afirmat Tudorel Toader, la România TV.

Tudorel Toader a reiterat ideea că preşedintele Klaus Iohannis este obligat să o revoce pe Kovesi în urma deciziei CCR.

”Am văzut to felul de opinii, mai mult sau mai puțin științifice. Nu există decizie a CCR care să nu producă efecte juridice, care să producă efecte juridice de la altă dată decât cea a publicării în Monitorul Oficial. Obligația de a emite nu se naște peste 30 de zile sau 45 de zile de la publicarea în MO, ci imediat când se publică decizia în Monitor.”, a adăugat Toader.
Cât despre numirea unui nou procuror la conducerea DNA, după demiterea lui Kovesi, Toader a precizat care sunt pașii de urmat.

”Ministrul organizează o selecție, un interviu transparent, selectează pe cineva, trimite la CSM, la secția de procurori, aceștia fac un interviu, care dau un aviz consultativ. Acela e trimis la Ministerul Justiției care îl trimite la președinte. Avem decizia CCR care spune că președintele poate refuza o singură dată. Tu, ca ministru, poți să vii cu o altă propunere, că avem bază de selecție. Când cerem revocarea îl revoci pe cel care e în funcție, nu pe cineva care nu e în funcție, de aceea în lege se spune că doar la numire poate să refuze, nu la revocare.

Noi toți trebuie să respectăm legea, nimeni nu e mai presus de lege”, a spus Tudorel Toader.