Timiș: Un grup de sportivi a fost atacat de viespi. O persoană a intrat în șoc anafilactic

Un concurs de ciclism organizat, duminică, în Timiș a fost dat peste cap de un atac al viespilor. 14 participanți la competiția desfășurată în localitatea Herneacova au avut loc de îngrijiri medicale după ce au fost înțepați de insecte, informează Mediafax.

O persoană dintre acestea a intrat în șoc anafilactic și a fost transportată la spital.

Trei echipaje de ambulanță s-au deplasat la fața locului pentru a le acorda îngrijiri medicale persoanelor care au fost înțepate de viespi.

“Din cele 14 persoane, una a fost transportată la Spitalul Municipal Timișoara, pentru că prezenta un șoc anafilactic (n.r. reacție alergică severă), dar și-a revenit”, a declarat medicul Florin Crișan, purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Timiș.

Tags:
Ultima oră
07:40 - Tot mai mulți europeni își petrec weekendul la serviciu, nu acasă. Ce țări conduc clasamentul muncii în zilele de odihnă și pe ce loc se află România
23:58 - Uluitor! Cât li s-a cerut unor părinți din București pentru serbarea de clasa I a copilului: „Suntem noi căzuți în cap de zgârciți sau…?”
23:27 - Probleme grave semnalate: ANAF folosește inteligența artificială pentru a inventa legi inexistente în deciziile împotriva contribuabililor
22:56 - Universitatea Craiova, din nou campioană a României după 35 de ani (VIDEO, FOTO)
22:30 - Bolojan a primit cadou carnețelul cu sprânceană „JeSuisBolo”, la un târg de carte (VIDEO, FOTO)
21:57 - Dungaciu a anunțat condițiile în care AUR va intra la guvernare: „Noi nu vrem să guvernăm cu PSD-ul”
21:28 - Tatulici, despre perspectiva de a se reface coaliția: Am uitat că PSD a făcut o groază de porcării? Acum e brusc rezonabil? / Ce spune despre Călin Georgescu (VIDEO)
20:53 - Mihai Tatulici, despre criza politică: Urmează săptămâna chioară. În mod natural, nu se va întâmpla nimic, poate doar o trădare (VIDEO)
20:24 - Valentina Pelinel și Cristi Borcea își țin copiii în lux cu măsură: „Milan a fost dus de mic, de tatăl lui, la pescuit. Îi duc și cu mijloace de transport în comun”
19:48 - Sondaj CURS: Călin Georgescu e în topul încrederii, AUR ar lua cele mai multe voturi la parlamentare / Ce încredere au românii în instituțiile statului și cum văd anticipatele