Dacă va câştiga alegerile pentru funcţia de guvernator al statului Vermont, Christine (ex-Dave) Hallquist ar putea deveni primul transsexual care obţine o funcţie importantă în Statele Unite. Nu însă şi singura: 43 de transsexuali candidează în acest an pentru diferite funcţii publice în SUA…
Christine Hallquist, 62 de ani, a câştigat competiţia internă în partid şi va candida din partea Partidului Democrat pentru funcţia de guvernator al statului Vermont.
În noiembrie, când vor avea loc alegerile, ea îl va înfrunta pe actualul guvernator, republicanul Phil Scott.
Christine a devenit celebră în 2015, pe vremea când se numea DAVE Hallquist şi conducea o companie de energie. După ce şi-a făcut o operaţie de schimbare de sex, fiul său i-a transformat povestea într-un film documentar de succes.
”Când votezi un candidat, vrei să-i ştii povestea,” a declarat Hallquist, într-un interviu pentru The New York Times.”Aşadar, dacă e OK ca un bărbat să spună ”Am crescut în zona rurală, unde îmi plăcea să vânez în păduri.”, de ce nu ar fi în regulă ca eu să povestesc că sunt transsexual? Veşti proaste ! Eu îmi spun povestea, iar oamenii trebuie să-şi depăşească prejudecăţile. Nu pretind că sunt femeie. Din punct de vedere legal, am devenit femeie abia acum trei ani. Sunt o femeie transsexuală. Asta e povestea mea.”
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
![]()