Eveniment
Ovidiu Ioanițoaia, care a suferit un infarct miocardic în luna februarie, a fost operat cu succes. Potrivit site-ului Gazeta Sporturilor operația a durat două ore.
Cel care a condus intervenția chirugicală a fost Adrian Ursulescu, chirurg cardiolog și director adjunct al spitalului “Robert Bosch”, din Stuttgart.
“E bine, l-am dus la terapie intensivă și se va trezi diseară”, a declarat doctorul Ursulescu.
Ovidiu Ioanițoaia a fost suspus unei operații pe cord deschis, în cadrul căreia i s-au făcut două by-pass-uri.
Nu este prima oară când gazetarul se confruntă cu probleme de sănătate. În urmă cu câțiva ani a fost suspectat de cancer, însă după mai multe analize doctorii au constatat că suferea de apedincită acută.