Patriarhia Română, schimbare de poziţionare după referendum: Atitudinea pe care românii şi-au asumat-o trebuie respectată şi analizată

Patriarhia Română a emis luni un comunicat de presă în care se observă o schimbare de atitudine într-un mod mult mai consensual opinia din societate privind familia tradiţională. Această schimbare de poziţionare vine în contextului invalidării referendumului pentru familia tradiţională care nu a fost validat deoarece nu a întrunit prezenţa necesară de participanţi.

Acest insucces a fost pus de mulţi pe seama scăderii influenţei pe care Biserica Ortodoxă Română o are asupra credincioşilor în condiţiile în care scandalurile în care a fost implicată instituţia în ultima perioadă şi care a dus la scăderea încrederii populaţiei.

În mesaj publicat, Patriarhia îndemană la respectarea şi analizarea atitudinii pe care românii au arătat-o cu ocazia referendumului din weekendul trecut şi susţine că „libertatea civică trebuie cultivată mai intens prin informare corectă şi permanentă privind tema dezbătută public”.

Biserica a reiterat că este rostul său de „a susţine şi promova în continuare familia binecuvântată de Dumnezeu şi valorile credinţei creştine”.

Redăm mai jos comunicatul integral al Patriarhiei Române:

Un succes nedeplin ne cheamă la mai multă speranţă şi lucrare

În urma invalidării referendumului din 6-7 octombrie 2018 pentru redefinirea căsătoriei, Patriarhia Română îndeamnă la unitate spirituală şi la apărarea în continuare a familiei binecuvântate de Dumnezeu.

Cu prilejul referendumului, Biserica Ortodoxă Română a împlinit misiunea ei civică şi morală în spațiul public, unde a afirmat şi apărat identitatea şi valoarea familiei ca instituţie umană creată şi binecuvântată de Dumnezeu. În acest sens, mulţumim celor aproape patru milioane de cetăţeni români care au răspuns pozitiv prin participarea lor la vot.

Atitudinea pe care românii şi-au asumat-o, prin participare la vot sau prin neprezentare la vot, trebuie respectată şi analizată, iar democraţia bazată pe libertatea civică trebuie cultivată mai intens prin informare corectă şi permanentă privind tema dezbătută public.

Deşi referendumul recent nu a fost validat, totuşi acesta ne-a oferit posibilitatea de a cunoaşte gradul de secularizare al societăţii româneşti de astăzi, precum şi principalele poziţionări din societate privind afirmarea şi apărarea valorilor morale bazate pe credinţa în Dumnezeu şi istoria bimilenară a poporului român.

În acest context social, Biserica Ortodoxă Română are datoria de a susţine şi promova în continuare familia binecuvântată de Dumnezeu şi valorile credinţei creştine.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române