Şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în slujba teatrului. Maestrul Ion Lucian urma să primească, în martie, titlul de Doctor Honoris Causa, din partea Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică din Capitală. Ceremonia a fost însă amânată, din cauza bolii artistului. Cea mai mare realizare a sa a considerat-o a fi deschiderea teatrului Excelsior.
Ion Lucian s-a născut pe 22 aprilie 1924, în București și a absolvit Academia regală de teatru și muzică din București la doar 21 de ani. La 18 ani juca deja pe scena Teatrului Național din București, apoi, de la vârsta de 21 de ani, din 1945 pânã în 1947, a fost angajat al Teatrului de Operetă Alhambra. La Teatrul Municipal București a jucat în perioadele 1947 – 1952 și 1956 – 1960. Iar pe scena Teatrului Nottara a urcat în 1952, pentru ca mai târziu să devină actorul Teatrului de Comedie.
Ion Lucian a fost director și totodată fondator al Teatrului pentru Copii „Ion Creangă” și al Teatrului Excelsior din București. Pe 4 mai 2011, a fost inaugurat noul sediu al Teatrului Excelsior din Capitală, una dintre săli purtând chiar numele marelui actor. Maestrul Lucian a luptat pentru deschiderea acestei instituții de cultură, și spune că teatrul este copilul lui, în care a investit multă dragoste și ani de trudă.
De-a lungul carierei sale, Ion Lucian a fost invitat în calitate de actor și regizor în Italia, Belgia, Franța, Japonia, Canada sau SUA. Dintre aceste realizări de succes pot fi amintite piese de Eugen Ionescu, dar și o o piesă proprie dedicată copiilor, „Cocoșelul neascultător”. Din filmografia sa pot fi amintite „Două lumi și o dragoste”, „Viața învinge”, „Gelozia bat-o vina”, „D’ale carnavalului” sau „Medalia de onoare” .
Ion Lucian a primit distincția de Artist Emerit în 1954, premiul UNITER pentru întreaga carieră în 2001, iar la ediția 2007 a Festivalului Comediei Românești, i-a fost acordat premiul de excelență. Însă realizările lui Ion Lucian în domeniul teatrului nu pot fi numărate. Maestrul Ion Lucian și-a dedicat întreaga viață teatrului.