Cinci soldați din Coldstream Guards au fost arestați după ce au fost implicați, vineri, în jurul orei 2:00, într-o bătaie care a avut loc într-un local din aproapierea Castelului Windsor.
Soldații, aflați în stare de ebrietate, au fost implicați într-o bătaie cu cel puțin opt bărbați.
„Cei cinci au fost pe val. Au plecat dintr-un pub și în drum spre casă s-au oprit să mănânce un kebab. Acolo au intrat într-o altercație cu niște bărbați”, a precizat o sursă pentru The Sun.
Proprietarul localului spune că bătaia a escaladat repede și a ajuns în stradă.
Autoritățile au confirmat că cinci bărbați au fost arestați și că s-a deschis o investigație în acest caz.
Totodată, armata a confirmat că cinci soldați au fost arestați după un „incident” care a avut loc lângă castel.