Cristian Buşoi: „Actuala administraţie nu a făcut nimic pentru adevăratele probleme ale bucureştenilor şi mai ales pentru trafic” (VIDEO)

Cristian Buşoi a prezentat într-o conferinţă de presă ultimele detalii din cadrul campaniei „Deblocăm Bucureştiul” desfăşurată de PNL până la finalul săptămânii. Liderul liberal a susţinut că actuala administraţie nu a făcut nimic pentru problemele reale ale bucureştenilor şi că şi-a încălcat promisiunea din campania electorală privind rezolvarea problemei traficului.

„Trăim într-un Bucureşti blocat la propriu, este o metaforă nu o acuzaţie politică, de administraţia PSD-Firea care nu este în stare şi nici nu are voinţa politică pentru a prioritiza banii şi acţiunile administrative pentru a debloca traficul din Bucureşti.

Campania ‘Deblocăm Bucureştiul’ care se încheie în acest weekend a însemnat 25 de mii de semnături strânse de la bucureşti, 50 de panouri stradale, 18 corturi în care au fost voluntarii noştri şi au vorbit cu bucureştenii, 600.000 de flyere care s-au împărţit la bucureşteni, 1.000 de voluntari care au fost în stradă, în locurile aglomerate, în cartiere, pe la uşile bucureştenilor pentru a strânge aceste semnături şi cu o activitate în online de 1 milion de adresa unice atinsi, 50.000 de vizualizări şi 300.000 de reacţii plus sute de postări şi propuneri pentru îmbunătăţirea traficului din Bucureşti.

PNL s-a mobilizat în Bucureşti, a ieşit din birou, a ieşit din comunicatele de presă şi a mers între bucureşti pentru a îi consulta, a îi informa şi a lua idei de la ei. Suntem prezenţi şi vom fi în continuare prezenţi în stradă alături de cetăţeni şi vom face tot ce putem pentru a pune presiune politică faţă de administraţia PSD de la Primăria Capitalei şi de la primăriile de sector pentru a începe odată o acţiune de deblocare a Bucureştiului.

Până acum în afară de banii daţi la aceste companii care s-au dovedit nelegal constituite, dincolo de spectacole şi foarte multe acţiuni de imagini şi dincolo de tot felul de idei pentru a cumpăra bunăvoinţa oamenilor cu vouchere şi tot felul de cadouri şi gratuităţi, până acum actuala administraţia nu a făcut nimic pentru adevăratele probleme ale bucureştenilor şi mai ales pentru trafic. Cea mai importantă promisiune din campania, aceea că se va face o revoluţie în trafic şi se va debloca Bucureştiul s-a dovedit o minciună cinică şi foarte important ca bucureştii să reacţioneze şi să sancţioneze acest tip de atitudine proprie PSD”, a afirmat Cristian Buşoi.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Ultima oră
23:27 - Probleme grave semnalate: ANAF folosește inteligența artificială pentru a inventa legi inexistente în deciziile împotriva contribuabililor
22:56 - Universitatea Craiova, din nou campioană a României după 35 de ani (VIDEO, FOTO)
22:30 - Bolojan a primit cadou carnețelul cu sprânceană „JeSuisBolo”, la un târg de carte (VIDEO, FOTO)
21:57 - Dungaciu a anunțat condițiile în care AUR va intra la guvernare: „Noi nu vrem să guvernăm cu PSD-ul”
21:28 - Tatulici, despre perspectiva de a se reface coaliția: Am uitat că PSD a făcut o groază de porcării? Acum e brusc rezonabil? / Ce spune despre Călin Georgescu (VIDEO)
20:53 - Mihai Tatulici, despre criza politică: Urmează săptămâna chioară. În mod natural, nu se va întâmpla nimic, poate doar o trădare (VIDEO)
20:24 - Valentina Pelinel și Cristi Borcea își țin copiii în lux cu măsură: „Milan a fost dus de mic, de tatăl lui, la pescuit. Îi duc și cu mijloace de transport în comun”
19:48 - Sondaj CURS: Călin Georgescu e în topul încrederii, AUR ar lua cele mai multe voturi la parlamentare / Ce încredere au românii în instituțiile statului și cum văd anticipatele
19:19 - Primarul din Tulcea se plânge că alertele de drone alungă turiștii din Delta Dunării / Ce s-a schimbat în bine
18:49 - Eurovision 2026 | Teleradio Moldova, reacție în scandal: „Juriul care a acordat punctajul nu reprezintă poziţia instituţiei” / Cum răspunde o jurată acuzației de „românofobie”