Iliescu, la 29 de ani de la Revoluție: Trebuie să corectăm ceea ce am făcut greșit de atunci până acum

Revoluția Romană e un act de demnitate al poporului român, care își va păstra semnificația în timp, indiferent de manipulările mediatice și politice, indiferent de ceea ce spun și vor spune detractorii ei, susține Ion Iliescu, într-o postare pe blogul personal.

Vineri, Parchetul General a anunțat punerea în mișcare a acțiunii penale faţă de inculpaţii Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus și Emil (Cico) Dumitrescu sub aspectul săvârșirii infracțiunilor contra umanităţii, în dosarul Revoluției. (Detalii AICI)

”O Revoluție este o victorie a voinței populare, a nevoii de schimbare. Mă tem că, uitând cele întâmplate în regimurile dictatoriale, uitând sacrificiile celor care au luptat pentru libertate și democrație, se pot pregăti condițiile unor noi schimbări violente, pentru că ruptura între baza și elitele societăților se adâncește, iar binele public este pus între paranteze.

România trebuia să se schimbe în 1989. Putea s-o facă pașnic, dacă reușea să construiască o alternativă la guvernarea momentului, iar puterea de atunci ar fi acceptat un partener de dialog pentru o ieșire negociată din totalitarism, precum s-a întâmplat în Polonia. Și aș sublinia că nu degeaba forța motrice a schimbării în Polonia s-a numit ” Solidaritatea”. O alternativă se construiește pe solidaritatea celor care doresc schimbarea”, a scris fostul președinte.

În opinia sa, faptul că România va deține pentru șase luni președinția Consiliului UE este o dovadă a succesului Revoluției: ”Am avut, în acești 29 de ani, începând cu zilele revoluției, atât momente impresionante de solidaritate, dar și momente de vrajbă, de divizare, de confruntare. Cu toate acestea am reușit să îndeplinim, punct cu punct, Programul Revoluției, enunțat în seara zilei de 22 decembrie 1989. Cine și-ar fi închipuit atunci că după nici trei decenii România va ajunge să prezideze, practic, Uniunea Europeană pentru șase luni de zile? Este cea mai palpabilă dovadă a succesului Revoluției!”.

Ion Iliescu mai consideră că marele pericol pentru democrația din România este acum adâncirea inegalităților economice și sociale: ”România s-a schimbat enorm. Și în bine, dar și în rău. Ca orice schimbare, ea are și părți pozitive, dar și părți negative. Cel mai mare pericol pentru democrație, în România, dar și în Europa, îl reprezintă adâncirea inegalităților economice și sociale. Iar contestarea puterii politice se manifestă în întreaga Uniune Europeană. Populism, naționalism, extremisme de tot felul, și putere politică incapabilă să-și mai asume responsabilitățile care îi revin, toate astea scot oamenii în stradă”.

”Adevăratul omagiu, și manifestarea recunoștinței față de cei care au reușit să ne aducă libertatea după decenii de totalitarisme, este păstrarea democrației și a libertății. Politicul trebuie să reziste tentației, autoritarismului, antecamera totalitarismului. Împreună, și dincolo de ce ne desparte, până la urmă în mod firesc, putem și trebuie să apărăm ceea ce am câștigat în decembrie 1989, și în același timp să corectăm ceea ce am făcut greșit, de atunci până acum”, a mai scris fostul președinte Ion Iliescu, pe blogul său.

”The Facebook Dilemma”, cea mai amplă investigație despre impactul rețelei de socializare asupra vieții private, difuzată ÎN EXCLUSIVITATE pe B1 TV, pe 1 ianuarie, de la ora 16.00

Ultima oră
07:40 - Tot mai mulți europeni își petrec weekendul la serviciu, nu acasă. Ce țări conduc clasamentul muncii în zilele de odihnă și pe ce loc se află România
23:58 - Uluitor! Cât li s-a cerut unor părinți din București pentru serbarea de clasa I a copilului: „Suntem noi căzuți în cap de zgârciți sau…?”
23:27 - Probleme grave semnalate: ANAF folosește inteligența artificială pentru a inventa legi inexistente în deciziile împotriva contribuabililor
22:56 - Universitatea Craiova, din nou campioană a României după 35 de ani (VIDEO, FOTO)
22:30 - Bolojan a primit cadou carnețelul cu sprânceană „JeSuisBolo”, la un târg de carte (VIDEO, FOTO)
21:57 - Dungaciu a anunțat condițiile în care AUR va intra la guvernare: „Noi nu vrem să guvernăm cu PSD-ul”
21:28 - Tatulici, despre perspectiva de a se reface coaliția: Am uitat că PSD a făcut o groază de porcării? Acum e brusc rezonabil? / Ce spune despre Călin Georgescu (VIDEO)
20:53 - Mihai Tatulici, despre criza politică: Urmează săptămâna chioară. În mod natural, nu se va întâmpla nimic, poate doar o trădare (VIDEO)
20:24 - Valentina Pelinel și Cristi Borcea își țin copiii în lux cu măsură: „Milan a fost dus de mic, de tatăl lui, la pescuit. Îi duc și cu mijloace de transport în comun”
19:48 - Sondaj CURS: Călin Georgescu e în topul încrederii, AUR ar lua cele mai multe voturi la parlamentare / Ce încredere au românii în instituțiile statului și cum văd anticipatele