Secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu, i-a transmis un avertisment ministrului Justiției, Tudorel Toader, în direct, joi seară, în cadrul emisiunii ”Dosar de politician”.
Discutând despre ordonanța privind amnistia și grațierea și despre modificările Codurilor penale, Ștefănescu a simțit nevoia să-i reamintească ceva lui Toader.
„Acum toată lumea așteaptă ca ministrul Justiției, conform promisiunilor noastre și conform programului de guvernare asumat și votat, să facă exact ce am stabilit noi și în CEx, și în Consiliul Național. Cu această ocazie, la dumneavoastră în emisiune, în direct fiind, îi reamintesc domnului ministru al Justiției că suntem în urmă și cu modificarea prin ordonanță a Codurilor, așa cum a spus Curtea Constituțională. Noi trebuia să facem chestia asta în decembrie, suntem deja la începutul lui ianuarie”, a spus Codrin Ștefănescu.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.