Moment istoric pentru ortodoxie: Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a semnat documentul de rupere a Bisericii din Ucraina de cea din Moscova

Moment istoric pentru ortodoxie: Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a semnat documentul de rupere a Bisericii din Ucraina de cea din Moscova

Ruperea Bisericii Ortodoxe de la Kiev de cea a Rusiei a devenit oficială! Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului a semnat documentul istoric care marchează despărţirea celor două biserici.

Decretul de autocefalie a fost semnat de patriarh în prezenţa preşedintelui ucrainean Petro Poroşenko şi a liderului noii biserici independente, Epifanie (39 de ani), la biserica Sf. Gheorghe din cadrul Patriarhiei ecumenice de la Istanbul, conform Agerpres.

Crearea Bisericii Ortodoxe Ucraineine independente de Moscova a fost anunţată de preşedintele Petro Poroşenko din 15 decembrie odată cu decizia în acest sens a „Conciliului de Reunificare”, format din feţe bisericeşti ortodoxe ucrainene.

În octombrie, patriarhul ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului a recunoscut o biserică ortodoxă independentă în Ucraina, revocând o decizie veche de 332 de ani care plasase Ucraina sub patriarhatul Moscovei.

În replică, Biserica Ortodoxă Rusă a anunţat ruperea relaţiilor cu Patriarhatul Constantinopolului.

Tags: