Sâmbătă, birourile permanente ale Parlamentului se reunesc pentru a stabili calendarul dezbaterii proiectului bugetului de stat pe 2019, anunţă News.ro.
Şedinţa Birourilor permanente este programată la ora 11.00.
Potrivit News.ro, data limită cea mai probabilă pentru depunerea de amendamente va fi luni, 11 februarie. Pentru ca apoi, proiectul să treacă prin comisii, iar la final să fie dezbătut şi votat în plenul reunit.
Conform Regulamentului şedinţelor comune ale celor două Camere, aprobarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat se face cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi.
Vineri seară,ministrul de finanţe, Eugen Teodorovici, a prezentat proiectul de buget pentru acest ancare prevede o creştere economică de 5,5%, un câştig salarial mediu brut de 5.163 lei, un deficit bugetar în scădere la 2,55% şi atingerea unui număr al salariaţilor de 5,282 milioane.