Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea pentru modificarea şi completarea Legii Educaţiei naţionale 1/2011, potrivit unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.
Este vorba despre legea care prevede că în localitățile unde există solicitări pentru forma de învăţământ în limba maternă a unei minorităţi naţionale, pot fi înființate clase cu un număr de elevi mai mic decât minimul prevăzut, informează Agerpres.
„În situaţii excepţionale, formaţiunile de studiu pentru antepreşcolari, preşcolari sau elevi pentru forma de învăţământ în limba maternă a unei minorităţi naţionale pot funcţiona sub efectivul minim sau peste efectivul maxim, cu aprobarea direcţiei pentru minorităţi din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, pe baza unei propuneri justificate din partea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ sau al organizaţiei minorităţii naţionale reprezentate în Parlamentul României, care solicită exceptarea de la prevederile legii”, se arată în actul normativ.
Prevederile acestei legi se aplică și în cazul formelor de învățământ în limba română, atunci când acestea funcționează în regiuni în care reprezentanții unei minorități etnice sunt majoritari.