Codrin Ștefănescu, secretarul general al PSD, a afirmat că „este nevoie de legile Justiției”, ca răspuns la declarația lui Marian Drăgomir, primarul din Brăila, care a spus că, din punctul său de vedere, social-democraţii ar trebui să abandoneze acest subiect şi să vorbească mai mult despre realizările din judeţe, potrivit Agerpres.
„Da, Marian (Marian Dragomir – n.r.), este foarte corect, suntem un partid de oameni care construiesc, dar, în acelaşi timp, ce noi construim alţii încearcă să distrugă, pas cu pas. Este nevoie de legile Justiţiei. Este nevoie de tot ceea ce am făcut noi, pentru că sunt primari, viceprimari, consilieri judeţeni, municipali hărţuiţi cu cătuşele ani de zile, în toată ţara, pentru tot felul de mizerii şi aberaţii. Tot ce înseamnă PSD nemernicii ăştia au vânat pas cu pas, bucăţică cu bucăţică. Nemernicii ăştia ne-au vânat cu cătuşele în mână, cu nişte legi făcute de Macovei, crezând că ne sperie”, a declarat duminică Ştefănescu.
Secretarul general PSD a participat la Brăila, la Conferinţa extraordinară de alegeri de la filiala PSD, unde pentru ocuparea funcţiei de preşedinte s-a înscris un singur candidat – senatorul Ion Rotaru, care a fost ales cu unanimitate de voturi.