PREMIERĂ. Prima armată de stat pe care SUA o vor declara organizație teroristă

PREMIERĂ. Prima armată de stat pe care SUA o vor declara organizație teroristă
foto: Pixabay

Este de așteptat ca SUA să declare Guarda Revoluționară din Iran o organizație teroristă străină, au spus trei oficial americani pentru Reuters, fiind pentru prima oară când Washington-ul cataloghează formal armata unui alt stat drept grup terorist.

Deciza este văzută de critici drept începutul unui drum periculos, dându-le posibilitatea Guvernelor ostile Americii să ia măsuri similare împotriva armatei și serviciilor de informații din SUA. În orice caz, este de așteptat ca Departamentul de Stat să facă publică decizia chiar luni, pe fondul câtorva ani de zvonuri în acest sens.

Pentagonul, Departamentul de Stat și Casa Albă au refuzat să facă comentarii pe această temă. Nici misiunea iraniană la ONU nu a răspuns la solicitarea de a comenta subiectul.
Mike Pompeo, șeful diplomației americane, un cunoscut „șoim” atunci când vine vorba de Iran, a militat pentru schimbarea politicii SUA, ca parte din postura agresivă a Administrației Trump asupra Teheranului.

Decizia ar venit în orizontul aniversării a patru ani de la momentul în care Donald Trump a decis să retragă SUA din acordul nuclear cu Teheranul, precum și să reimpună sancțiuni drastice, care au paralizat economia Iranului.

Tags: