Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a subliniat, în contextul controlelor efectuate în mai multe spitale din țară, că trebuie eliminată mentalitatea prin care se dă vină pe sistemul sanitar pentru ca fiecare să își facă datoria.
„Se pot schimba multe, pentru că ne-am obișnuit să arătăm cu degetul sistemul, dar sistemul sunt noi. Suntem cei care avem în fișa postului aceste sarcini. Fiecare angajat al spitalului are niște sarcini care trebuie respectate, dar îngrijirea pacientului este un întreg, pornind de la actul medical pe care îl face medicul, pornind de la îngrijirea care o oferă cadrele și de la curățenia pe care o face personalul auxiliar.
Vorbim de mizerie dar nu facem nimic, arătăm cu degetul sistemul. Încerc prin aceste vizite pe care le fac să arăt că noi suntem principalii vinovați, ne complacem în această situație și ne blazăm. Eu nu mai vreau să fac asta”, a declarat Sorina Pinta, în emisiunea lui Tudor Mușat de pe B1TV.
Aceasta a mai subliniat că resurse sunt destule pentru a remedia problemele din sistem, dar trebuie eliminată nepăsarea și cheltuirea inutilă a banilor.
„Nu credeau că va veni ministrul, ei credeau că ministrul vorbește și nu va face nimic, adică nu se va deplasa. Resurse sunt, ceea ce am văzut eu este nepăsare și cheltuirea banului public. Atâta timp cât risipești ceea ce ai achiziționat, asta înseamnă cheltuire inutilă”, a arătat ministrul Sănătății.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.