Ungaria pare să nu țină seama de poziția guvernelor occidentale în scandalul legat de siguranţa utilizării produselor gigantului chinez.
Guvernul de la Budapesta a anunțat, prin vocea ministrului de Finanţe, Mihaly Varga, că Ungaria consideră Huawei Technologies un partener strategic în domeniul IT.
Varga a afirmat într-un comunicat publicat după o întâlnire cu un oficial de rang înalt al Huawei că această companie va ajuta Ungaria să își dezvolte rețeaua de internet broadband și să îndeplinească obiectivul ca 90% din familii să aibă acces la internet de mare viteză până în 2025, în conformitate cu un acord anterior, relatează news.ro.
Occidentalii și-au exprimat în mod repetat îngrijorarea că Huawei ar putea facilita spionajul guvernului chinez prin intermediul tehnologiei sale.
Mai mult, SUA au cerut aliaților lor să nu folosească produse ale gigiantului chinez.
Huawei a negat de mai multe ori că tehnologia sa poate fi utilizată pentru spionaj.
Ungaria și Polonia, văzute ca „oile negre” ale UE din cauza derapajelor politice, au dezvoltat în ultimii ani relații foarte strânse cu China, fiind în căutarea de oportunități economice.