Este anchetă de amploare în Munţii Apuseni. O tânără de 24 de ani din Marea Britanie a murit după ce a fost strivită de propriul ATV, la cea mai dură cursă de profil din Europa, informează B1 TV. Zona nu era semnalizată, iar ambulanţa ar fi fost prea departe, acuză foşti concurenţi români ai competiţiei. În aceeaşi zi, alţi doi sportivi au ajuns răniţi la spital. Chiar şi aşa, organizatorii evenimentului nu îşi asumă nimic din cele întâmplate şi susţin că toţi concurenţii au participat la curse pe propria răspundere.
Tragedia s-a produs pe unul dintre cele mai dure trasee din Munţii Apuseni. Katie Hodgson venise în România împreună cu soţul ei, ambii pasionaţi de sporturi extreme. Concurau la Hunt The Wolf 2019, cea mai dură cursă de ATV-uri din Europa. La un moment dat însă, pe o pantă înclinată la aproape 70 de grade, tânăra ar fi frânat brusc. Iar din acel moment, a început calvarul pentru aceasta. Tânăra a căzut pe drumul accidentat, a fost strivită de propriul ATV, pentru ca apoi să cadă în gol de la 40 de metri înălţime.
Imediat, a fost dată alarma. Primii care au ajuns la faţa locului au fost chiar colegii ei de echipă. Cei doi au încercat să o liniştească pe Katie, însă în zadar. Nici măcar prezenţa soţului său nu a putut alina durerile insuportabile ale tinerei.
Iar intervenţia salvatorilor a fost una extrem de dificilă. Asta din cauză că tânăra s-a prăbuşit într-un loc accidentat. Cu eforturi uriaşe, medicii i-au acordat tinerei primul ajutor și au transportat-o pe aceasta cu elicopterul la Spitalul Clinic de Urgență Târgu Mureș.
După câteva ore de resuscitări şi îngrijiri medicale, Katie a murit pe patul de spital.
Imediat ce au aflat teribila veste, organizatorii au anulat competiţia, iar echipa Marii Britanii care a concurat la Cluj i-a adus un omagiu lui Katie.
În aceeași zi, la spital au ajuns alți doi participanți răniți, din Belgia şi Cehia, iar unul dintre ATV-uri a luat foc.
Zona nu era semnalizată şi nimeni nu supraveghea concurenţii, acuză foştii participanţi. Celebra competiţie era oganizată de un italian, stabilit de 11 ani în România. Acesta nu îşi asumă nimic din cele întâmplate şi spune că tânăra a participat la concurs pe propria răspundere.
Ca o ironie a sorţii, zona în care tânăra britanică s-a accidentat mortal, se numeşte „Killer Hill”, adică „dealul ucigaş”. Acum, autorităţile au deschis o anchetă în acest caz.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.