Senatul a adoptat, miercuri, proiectul de modificare a Codului penal, așa cum a fost el elaborat de Comisia specială condusă de Florin Iordache. Au fost 75 de voturi „pentru”, 32 de voturi „împotrivă” şi o abţinere.
Marți, Comisia Iordache a dat raport favorabil modificărilor la Codul penal, eliminând mai multe prevederi din forma iniţială, care au fost declarate neconstituţionale de către CCR.
Senatorul PNL Alina Gorghiu a explicat, pentru B1 TV, o parte din aceste modificări și de ce unele dintre ele par a fi croite cu dedicație pentru un grup restrâns de oameni.
”Un exemplu prezentat de colegii mei și experții din domeniu e reducerea termenelor de prescripție. E unul din articolele controversate din acest Cod, care ajută ca dosarele dinainte de 2010 să fie prescrise. Practic, orice dosar dinainte de această dată – aprilie 2010, e dat uitării. Se prescriu dosare, se prescrie răspunderea penală în acele dosare, printre care, spun specialiștii, se află și dosarul domnului Dragnea.
Nu vreau să speculez, nu vreau să spună lumea că Opoziția are o obsesie cu dosarul punctual al lui Dragnea, dar substanța e că, din păcate, nu e un articol, o legiferare făcută în interesul cetățenilor, ci e o legiferare pentru un grup restrâns.
Un alt exemplu ține de confiscarea extinsă, care se îngreunează. Avem o modificare a articolelor din Cod, care prevede că bunurile transferate de persoana condamnată către un membru din familie să poată fi confiscate doar dacă acest membru al familiei a cunoscut că scopul transferului e evitarea confiscării. Dacă ruda nu știe, confiscare extinsă nu se mai aplică.
Alt exemplu punctual: se dezincriminează infracțiunea de neglijență în serviciu. E eliminată cu totul. Pedepsele pentru foarte multe infracțiuni, în special cele pentru serviciu, sunt reduse. Se modifică noțiunea de trafic de influență. Abuzul în serviciu e dezincriminat. Sunt foarte multe exemple!”, a explicat Alina Gorghiu, pentru B1 TV.