Veşti proaste pentru români: Preţurile au explodat în luna aprilie (VIDEO)

Veşti proaste pentru români: Preţurile au explodat în luna aprilie (VIDEO)
Foto: Pixabay

Rata anuală a inflaţiei, cea care influenţează evoluţia preţurilor, a crescut şi în aprilie. Iar acest lucru se simte atât în magazine, cât şi în pieţe sau aprozare. Prețurile au explodat, iar preţul cartofilor, spre exemplu, a crescut cu peste 30%.

Conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS), rata inflaţiei a crescut în luna aprilie la 4,11%, după ce urcase şi în martie la 4,03%. Aşadar, românii au trăit un şoc atunci când au ajuns la rafturi, sau la casele de marcat, cu produsele pe care voiau să le cumpere.

Produsele alimentare, spre exemplu, s-au scumpit cu aproape 5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În timp ce preţurilor marfurilor nealimentare, dar şi serviciile au crescut cu aproape 4%. Cea mai explozivă creştere de preţ s-a înregistrat la cartofi. Mai e puţin şi kilogramul de cartofi va costa cât cel de carne de pui. Şi legumele, conservele din legume şi citricele s-au scumpit cu peste 13%, iar preţul combustibilor a crescut faţă de decembrie cu aproape 6%.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.